Ministrul afacerilor externe al României, Teodor Meleșcanu, a declarat, după o convorbire telefonică pe care a avut-o cu omologul său ucrainean, Pavlo Klimkin, că situația legată de adoptarea noii Legi a educației din Ucraina, care ar restricționa drepturile minorităților de a studia în limba lor maternă, putea fi rezolvată numai la o întâlnire a miniștrilor educației din cele două state – potrivit Radio România Actualități
“Sperăm cât mai rapid să ajungem la o soluție care să asigure continuarea predării în limba română în întregul proces educațional din Ucraina. În aceste zile, se află și domnul secretar de stat Micula la Kiev, tocmai pentru a discuta probleme legate de situația minorităților din cele două țări și va încerca, sunt convins, să clarifice anumite aspecte. Dar cred că cea mai bună soluție este să avem o discuție directă și foarte aplicată în legătură cu curricula, cu materiile care se vor preda într-o limbă sau alta, astfel încât să ne asigurăm că cetățenii care vorbesc limba română, indiferent că provin din Republica Moldova sau din România, să aibă în continuare posibilitatea de a-și continua studiile și în limba maternă” – a declarat ministrul român al afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, citat de RRA.