Ministrul Educației de la Kiev, Lilia Grinevici, susține că prevederea lingvistică din noua Lege ucraineană a învățământului, adoptătă recent de Rada Supremă, este în conformitate cu Legea Fundamentală a Ucrainei – transmite Radio Chișinău.
“Eu cred că ceea ce s-a întâmplat corespunde Constituției. A fost important pentru noi să nu încălcăm Constituția, însă vom asigura copilului posibilitatea ca în timpul școlii elementare să înceapă să învețe limba ucraineană și, ulterior, să studieze în limba respectivă” – a explicat ministrul. Lilia Grinevici a făcut această declarație în contextul în care, imediat după adoptarea Legii învățământului de către Rada Supremă de la Kiev, comunitatea românească din regiunea Cernăuți și etnicii maghiari din regiunea Transcarpatia au cerut președintelui Petro Poroșenko să nu promulge legea, considerând-o neconstituțională.
“Articolul 7, referitor la limba în care se desfășoară procesul de învățământ, conține dispoziții care contravin articolelor 10, 22, 23 și 53 din Constituția Ucrainei și deschid calea pentru asimilarea lingvistică a minorităților naționale” – se arată într-o scrisoare deschisă a românilor din regiunea Cernăuți. Ministrul ucrainean al educației, însă, a explicat că Ucraina se confruntă cu situația în care copiii aparținând minoritățile naționale “termină școala, pe banii statului, dar nu limba ucraineană”.
“În plus, aceștia nu pot intra în mod normal în instituțiile de învățământ superior, deoarece obțin rezultate foarte mici la evaluare. Din această cauză, obținem o enclavă în care un copil cu studii medii nu poate comunica în limba oficială a statului și nu ajunge niciodata să se angajeze în sfera publică” – a explicat ministrul educației din Ucraina.
Potrivit Liliei Grinevici, “copiii din alte grupuri de limbi, cum ar fi maghiarii, românii, devin, în general, izolați de restul Ucrainei”.