Quantcast
Viewing latest article 1
Browse Latest Browse All 216

Întâlnire la Suceava între oficiali români și ucraineni cu privire la proiecte transfrontaliere

Image may be NSFW.
Clik here to view.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, se va întâlni, vineri, la Palatul Administrativ din Suceava, cu o delegație din Ucraina, din care fac parte președinții consiliilor regionale Cernăuți și Lviv, Ioan Muntean și Oleksandr Hanușcin – potrivit publicației Obiectiv de Suceava. Pe agenda discuțiilor întâlnirii de lucru se vor regăsi trei teme privind cooperarea transfrontalieră. Prima astfel de temă se referă la potențiale proiecte comune în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ucraina 2014-2020. Aceasta în contextul în care, conform calendarului de Sesiuni de instruire pentru cele două apeluri de propuneri de proiecte lansate în cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina 2014 – 2020 are loc, tot vineri, la Muzeul Bucovinei (sala de conferințe), cu începere de la ora 09.30, o primă sesiune de instruire în aria eligibilă a programului (județele din România și regiunile din Ucraina implicate în respectivul program transfrontalier), pentru a veni în sprijinul potențialilor bene!ciari în completarea aplicației de finanțare și a documentelor support.

O a doua temă de discuții este Drumul rapid Nord-Sud la estul Carpaților (Marea Baltică – Marea Neagră, prin Lvov – Cernăuți – Siret – Suceava – Pașcani – Roman – Bacău, legătură spre București).

Cea de-a treia temă este intitulată „ Inițiative comune de dezvoltare în Carpați”.

La discuții vor participa specialiști în mai multe domenii de interes pe sectorul transfrontalier: infrastructură, patrimoniu cultural, sănătate, educație, turism, dotare ISU, precum și primari din localități de frontieră.


Viewing latest article 1
Browse Latest Browse All 216

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48