Societatea pentru cultura românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți condamnă acțiunile destabilizatoare ale Kremlinului – scrie agenția BucPress, menționând că organizația neguvernamentală se referă, în mod special, la proiectele separatiste privind crearea așa-numitei autonomii național-teritoriale, precum și la tentativele serviciilor speciale rusești de a incendia unele școli românești din regiunea Cernăuți, dejucate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).
BucPress menționează că președintele organizației cernăuțene, Vasile Bâcu, citat de Ukrinform, a condamnat într-o scrisoare deschisă politicile Kremlinului și provocările organizate de Moscova. “Din păcate, diverse forțe din Ucraina aflate sub conducerea serviciilor speciale rusești nu au trecut cu vederea regiunea Cernăuți și comunitatea românească de aici. Scopul unor astfel de acțiuni este simplu și clar, de a crea neînțelegeri aprinse între noi, de a diviza ucrainenii, românii, polonezii, maghiarii și alte popoare și, în acest fel, să faciliteze răspândirea ideilor criminale ale lumii rusești. Asemenea proiecte, care au trăsături distinctive, strict separatiste, nu găsesc nici cel mai mic răspuns în inimile, gândurile și acțiunile noastre” – se menționează în scrisoarea deschisă a societății “Mihai Eminescu”.
Potrivit lui Vasile Bâcu, românii din Cernăuți nu au dat niciodată și nici nu vor da nici un fel de motive de îndoială în ceea ce privește patriotismul și fidelitatea lor față de Ucraina. Totodată, acesta a menționat că tradițiile de bună vecinătate existente din timpuri străvechi nu vor putea fi întrerupte prin promisiuni sau provocări înșelătoare.
“Nimeni nu va reuși să-i învrăjbească pe ucraineni, români și alți reprezentanți etnici din regiunea Cernăuți” – a adăugat Vasile Bâcu, potrivit BucPress.