Quantcast
Channel: Cernauti – TOCpress
Viewing all articles
Browse latest Browse all 216

Specialiști din România, implicați în elaborarea mecanismului de implementare a Legii educației din Ucraina

$
0
0

Directorul Departamentului European din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev, Volodimi Șkurov, a declarat că specialiști din România vor fi implicați în elaborarea legislației privind implementarea articolului 7 din noua lege ucraineană a educației – potrivit publicației Golos, citată de TOCpress.

“În urma concluziilor Comisiei de la Veneția cu privire la articolului lingvistic din Legea educației, pe care Ucraina s-a angajat să le ia în considerare în cadrul elaborării legislației privind implementarea (Legii educației, n.red), cu partea română am ajuns la acorduri concrete legate de implicarea reprezentanților săi în elaborarea acestei legislații. Suspensia din prezent nu a afectat poziția părții române cu privire la susținerea independenței, suveranității, integrității teritoriale și integrării europene a Ucrainei” – a explicat reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev.

Potrivit lui Volodimir Șkurov, relațiile dintre Ucraina și România rămân stabile, însă dezvoltarea lor a încetinit.

“Ceea ce avem acum în relațiile ucraineano-române se poate consider un fel de suspendare a ritmului intens de dezvoltare, ca urmare a punerii în aplicare în Ucraina a reformei sistemului de învățământ și a impactului acesteia asupra comunității românești din Ucraina, ceea ce a și provocat îngrijorare din partea României. Într-o oarecare măsură, acest lucru se mai datorează informațiilor și explicațiilor insuficiente privind reforma menționată mai sus” – a mai remarcat Șkurov.

Amintim că miniștrii de externe din Ucraina și din România, Pavlo Klimkin și Teodor Meleșcanu, au efectuat, la 11 ianuarie 2018, o vizită comună la Cernăuți. Cei doi diplomați au fost însoțiți de miniștrii educației ucrainean și român, Lilia Grinevici și Liviu Marian Pop. În cadrul discuțiilor cu omologul său ucrainean, ministrul român de externe a subliniat preocuparea constantă a României pentru protejarea și promovarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina, inclusiv prin menținerea subiectului Legii ucrainene a educației pe agenda discuțiilor bilaterale. De asemenea, Meleșcanu a declarat că partea română se așteaptă la identificarea de soluții durabile, care sa răspundă interesului legitim al minorității române din Ucraina de a beneficia de exercițiul dreptului la educație în limba maternă la toate nivelurile de educație. Totodată, ministrul Meleșcanu a arătat disponibilitatea Bucureștiului de a oferi expertiză în ceea ce privește asigurarea învățământului în limba maternă pentru persoanele aparținând minorităților naționale.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 216

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48