Quantcast
Channel: Cernauti – TOCpress
Viewing all articles
Browse latest Browse all 216

Minoritățile vor învăța și îndrăgi limba oficială a statului dacă dreptul lor la educație în limba maternă le este garantat – Korodi Attila

$
0
0

Korodi Attila, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a declarat, miercuri, la Strasbourg, în cadrul ședinței de audiere a președintelui Ucrainei, că Petro Poroșenko greșește atunci când spune că minoritățile din Ucraina vor învăța limba ucraineană doar printr-un sistem educațional derulat exclusiv în limba oficială a statului.

“Am convingerea că aceste minorități vor învăța limba ucraineană și chiar o vor îndrăgi atât timp cât educația în limba lor maternă nu va fi interzisă prin lege, atât timp cât va fi elaborată o programă școlară adecvată pentru predarea limbii ucrainene minorităților” – a subliniat parlamentarul, adăugând că niciun stat nu poate constrânge minoritățile de pe teritoriul său să-și însușească limba oficială a statului printr-o lege care îi privează de dreptul lor de a învăța în limba maternă, așa cum a făcut Ucraina prin promulgarea noii legi din reforma educației.

În numele Grupului Partidului Popular European, deputatul Uniunii Democrate a Maghiarilor din România Attila i-a adresat o întrebare președintelui Petro Poroșenko, prin care a cerut detalii referitoare la motivul pentru care dreptul minorităților de a învăța în limba maternă a fost îngrădită în Ucraina, în timp ce numeroase instituții, ONG-uri europene și internaționale și chiar state vecine au atras atenția ferm asupra faptului că noua lege a educației contravine unor acorduri internaționale ratificate de Ucraina și aduce atingere drepturilor fundamentale ale omului.

În replică, Poroșenko a declarat că, în opinia sa, minoritățile de pe teritoriul Ucrainei pot învăța limba oficială a statului doar printr-un sistem educațional aplicat exclusiv în limba ucraineană, și că noua lege a reformei educaționale a fost concepută special ca toți cetățenii statului să cunoască limba oficială.

Deputatul Korodi Attila, membru al Delegației Parlamentului României la APCE, a intervenit și marți, 10 octombrie, în plenul Adunării, adresând o întrebare și Secretarului General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, și cerând detalii concrete în legătură cu măsurile pe care le va adopta Consiliul Europei pentru respectarea drepturilor lingvistice ale cetățenilor aparținând minorităților naționale și dreptul lor de a învăța în limba maternă.

În răspunsul său, Secretarul General a declarat că tratează acest subiect cu o atenție deosebită și în acest sens a avut întâlniri cu autoritățile ucrainene, inclusiv cu Ministrul educației de la Kiev și se află în legătură permanentă cu Comisia de la Veneția, căreia i-a fost deja trimisă legea pentru a fi examinată. În răspunsul său adresat deputatului UDMR, Korodi Attila, Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a reamintit existența unor instrumente care conferă Consiliului Europei un cadru juridic clar pentru a lua măsuri în vederea protejării drepturilor minorităților din Ucraina.

Liderul grupului UDMR din Camera Deputaților a amintit că, la 13 septembrie, în calitatea sa de Membru al Delegației Parlamentului României la APCE a adresat o cerere liderilor Delegației, în care a propus ca la inițiativa Delegației Parlamentului României APCE să dezbată în procedură de urgență și să adopte o rezoluție cu privire la noua Lege a educației validată de Rada Supremă a Ucrainei.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la inițiativa comună a delegației române și maghiare, va dezbate situația din Ucraina la 12 octombrie, în procedură de urgență.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 216

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48