Quantcast
Channel: Cernauti – TOCpress
Viewing all articles
Browse latest Browse all 216

Românii din Ucraina solicită sprijinul OSCE în problema noii Legi a educației

$
0
0

Comunitatea românească din Ucraina a adresat o scrisoare deschisă Înaltului Comisar OSCE pentru Minorități Naționale, Lamberto Zannier, solicitându-i sprijinul în problema îngrădirii dreptului minorității românești de a studia în limba maternă, în contextul adoptării noii Legi ucrainene a învățământului. Potrivit portalului de știri BucPress, scrisoarea a fost înmânată misiunii OSCE în regiunea Cernăuți.

În documentul transmis OSCE se arată că școlile cu predare în limba română din localitățile românești au câte 100-200 de ani și, întotdeauna, în toate perioadele statale, au desfășurat procesul de învățământ în limba română și nici măcar în perioada regimurilor totalitare nimeni nu a îndrăznit să anuleze limba maternă în școli.

Reprezentanții ONG-lor și presei de limbă română din Ucraina consideră că art. 7 al Legii Educației nu corespunde art. 10, 22, 24, 53 ale Constituției Ucrainei, determinând asimilarea lingvistică a minorităților naționale din Ucraina. „În Ucraina vor înceta să mai funcționeze școli cu predarea în limba minorităților naționale, ceea ce este o încălcare brutală a art. 22 al Constituției Ucrainei și a obligațiilor internaționale ale statului ucrainean referitoare la drepturilor minorităților naționale”. Românii din Ucraina cer păstrarea școlilor cu predare în limba română, în care să fie, în același timp, studiată în volum suficient și limba ucraineană. Înaltul Comisar OSCE pentru Minorități Naționale este „rugat insistent” să se implice în apărarea „drepturilor constituționale ale cetățenilor ucraineni vorbitori de limbă română la etapa când legea votată de Rada Supremă nu a fost încă semnată de Președintele Ucrainei”.

Semnatari:  Alexandrina CERNOV, membru de onoare al Academiei Române, director general al Editurii „Alexandru cel Bun”, Vasile TĂRÂȚEANU, membru de onoare al Academiei Române, Președinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, Aurica BOJESCU, Secretar responsabil al Asociației interregionale „Comunitatea românească din Ucraina”, Vasile BÂCU, Președintele Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”, Ilie T. ZEGREA, Președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, Mircea LUTIC, Membru al Uniunii Scriitorilor, laureat al Premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române, Nicolae TOMA, președintele Societății Jurnaliștilor Români Independenți din regiunea Cernăuți, Iurie LEVCIC, Președintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești, Cernăuți, Vitalie ZÂGREA, Președintele Ligii Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuți, Marin GHERMAN, Președintele Centrului Media BucPress, Mircea PILAT, Președintele Asociației Științifico – Pedagogice „Aron Pumnul” din Ucraina, Octavian BIVOLARU, Președintele Societății „Golgota” a Românilor din Ucraina, Vladimir ACATRINI, Președintele Societății bibliotecarilor din Bucovina, Ana-Cristina TĂRÂȚEANU, Secretar responsabil al Fundației  Culturale de Binefacere „Casa Limbii Române”, Ion BROASCĂ, Președintele Societății Regionale Medicale „Isidor Bodea”, Maria ANDRIEȘ, redactor-șef adjunct al ziarului „Zorile Bucovinei” al românilor din Ucraina, Doina BOJESCU, redactor-șef al ziarului „Concordia”.

Potrivit Radio Cernăuți, comunitatea românească din Cernăuți s-a adresat în mod oficial și către guvernatorul regiunii Cernăuți, Oleksandr Fișciuk, rugându-l să intervină în situația creată. De menționat că spre deosebire de guvernatorul Transcarpatiei, Ghenadi Moskal, care a declarat că noua Lege a Educației îngrădește drepturile minorităților naționale, guvernatorul regiunii Cernăuți nu a reacționat în niciun fel la adoptarea legii care se referă în mod nemijlocit la comunitatea românească din regiunea pe care o conduce.

Asociațiile românești și presa de limba română din regiunea Cernăuți s-au adresat cu apeluri oficiale către Împuternicitul Parlamentului de la Kiev pentru drepturile omului, Valeria Lutkovska, dar și către toți deputații din Rada Supremă care provin, sau care reprezintă regiunea Cernăuți în Legislativ în speranța că cineva va răspunde prin acțiuni concrete acestor apeluri.

Reamintim că asociațiile românești din Ucraina i-a solicitat Președintelui Petro Poroșenko să blocheze prin veto legea învățământului adoptată de Rada Supremă la 5 septembrie a.c. Într-un Apel semnat de liderii asociaților pentru cultura românească din regiunea Cernăuți se spune că legea învățământului va determina asimilarea lingvistică a minorităților naționale.

Românii din Ucraina s-au adresat într-o scrisoare deschisă la finele săptămânii trecute și Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, să intervină de urgență în situația creată în jurul școlilor cu limba română de predare, care ar putea fi lichidate în urma adoptării noii Legi a Educației de către Parlamentul de la Kiev. În apel, românii din Ucraina solicită domnului Iohannis să intervină pe lângă autoritățile ucrainene pentru ca acestea „să-și respecte angajamentele interne și internaționale privind dreptul minorităților naționale la învățământ în limba maternă, respectiv să-și respecte angajamentele stabilite prin tratatul de bază încheiat între Ucraina și România față de comunitatea românească”.

Sursa: BucPress


Viewing all articles
Browse latest Browse all 216

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48