Quantcast
Channel: Cernauti – TOCpress
Viewing all articles
Browse latest Browse all 216

Bucureștiul susține necesitatea reexaminării noii Legi a educației din Ucraina

$
0
0

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, a avut, vineri, o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei la București, Oleksandr Bankov, în contextul adoptării Legii Învățământului de către Rada Supremă a Ucrainei – se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), în care se menționează că la întâlnire au participat și reprezentanți din partea Ministerului Afacerilor Externe al României.

Ministrul român și-a exprimat nemulțumirea față de noul text legislativ adoptat de forul parlamentar ucrainean, subliniind că, în versiunea finală, acesta aduce atingere dreptului comunității etnice române din Ucraina de a învăța în limba maternă.

Mai mult, adoptarea acestui act legislativ contravine angajamentului exprimat anterior de autoritățile de la Kiev privind posibilitățile de a sprijini învățământul în limba maternă pentru etnicii români și de extindere a cooperării bilaterale în domeniul educațional.

În context, ministrul român a subliniat deficiențele privind procedurile de adoptare a noii legi, susținând necesitatea efectuării tuturor procedurilor interne pentru a reexamina formula legislativă și a lua în considerare apelul comunității românești din Ucraina, susținut de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Totodată, a prezentat date privind situația concretă a învățământului în limba română din Ucraina, insistând că, după adoptarea noului cadru legislativ, se va restrânge și mai mult accesul etnicilor români la educație în limba maternă.

Susținerea dreptului la păstrarea identității lingvistice a tuturor românilor din Ucraina, precum și sprijinirea asociațiilor românești și a mass-media de limba română sunt o prioritate a ministerului, asumată atât prin Programul de Guvernare, cât și prin Strategia națională pentru românii de pretutindeni 2017-2020.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 216

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48